DESFĂTARE INDIGO

Oct
2014
25

posted by on filosofie, poesis, undefinible

Verissima in Paris

O esenţă de un indigo rece şi pătrunzător creşte în muzica ce împresoară camera, cu armonii calde ce te transpun într-o lume de basm, într-un timp intangibil, la care ţi-ai dori din străfundul sufletului să accezi, intuind că în acel loc plin de culoare, de muzică, de splendoare indigo se află ceva extraordinar şi unic, ceva ce îţi poate dărui paradisul.

Şi da, îţi doreşti mai mult ca orice să trăieşti paradisul. Pentru că paradisul poate fi şi un sentiment interior, nu doar o grădină cu trandafiri de un indigo iridescent în zeci de nuanţe şi texturi, ca dintr-o altă lume. În amurgul ce curge în valuri precum o apă imaterială, fiindcă cerul pare a fi ocean, se iveşte armonia desăvârşită a Tango-ului lui Isaac Albeniz, o muzică ce dezlănţuie paradisul.

Poetesa din mine se plimbă acum în această grădină plină de mister şi strălucire, în reflexia acestui indigo aprins, în acordurile unei muzici de vis, în acest loc unde numai eu am acces. Însă şi tu poţi crea un loc numai al tău, unde să trăieşti candoarea şi frumuseţea unui poem, acel poem fiind un strop din însăşi viaţa ta. Viaţa ta exact aşa cum ţi-ai dori să fie.

Pentru a putea savura esenţa unui poem e nevoie de o anumită fineţe a simţurilor şi a gândurilor, la fel cum se întâmplă în cazul muzicii clasice. Frumuseţea constă în faptul că fiecare poate să înţeleagă altceva, întrucât poezia este o lume magică, un joc de metafore şi sens ce nu poate fi rezumat sau fixat.

Se pare că energia trăirii creatorului rămâne impregnată etern în opera sa, acea energie materializată în clipa inspiraţiei, iar oamenii care vin în contact cu acea creaţie de fapt accesează vibraţia specifică de fiecare dată când citesc, privesc sau ascultă o operă de artă. Aceasta este magia supremă a creaţiei.

(Fragment din cea de A doua reflexie, indigo - Cea mai intimă esenţă a sufletului, ce face parte din cartea mea încă nepublicată Marele O)

Tags: , , , , , ,